Sala cu nouă locuri, amenajată în cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii din Galați, găzduiește, de miercuri, primul cinematograf 12D din țară. Organizatorii spun că, spre deosebire de cinematografele clasice, la intrare spectatorii primesc ochelari 3D și se așează pe scaunele fixate pe un cadru acționat mecanic, iar efectele pe care le experimentează spectatorii sunt extreme.
„Este primul cinematograf 12D dintr-o instituție din țară. Investiția a fost realizată de un partener al muzeului din mediul privat. Sala care are nouă locuri este specială: fotoliile sunt legate de un cadru metalic acționat mecanic, practic scaunele se mișcă în funcție de acțiunea filmului. Spectatorii experimentează o grămadă de efecte. Există efectul 3D, plus mișcarea scaunelor, vibrația fotoliului, ceața, fumul, vântul, focul, fulgerul, mirosul, zăpada și apa în două forme, picături și bule”, a povestit pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal de Științele Naturii din Galați, Florin Matei.
Cinematograful 12D propune peste o sută de scurt metraje. Filmele au cel mult 10 minute și reprezintă animații, călătorii în locuri greu accesibile, filme de groază și desene animate, pentru copii.
„Avem peste o sută de filme de scurt metraj. Sunt filme cu diverse animale, spectatorii merg în junglă sau pe fundul oceanelor, întâlnesc dinozauri. Pentru amatorii de senzații tari sunt filme de tip roller coaster, de groază sau catastrofă. Cei care vin la cinematograful 12D mai pot merge prin piramide, cu avionul și cu submarinul iar copiii au la dispoziție diverse animații. Ca să nu se sperie, copiii sub cinci ani nu au voie să intre în sală”, a precizat purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal, Florin Matei.
Cinematograful 12D va deveni un punct de atracție pentru gălățeni, susțin șefii Complexului Muzeal din Galați.
„Ani de zile am avut un motiv de mândrie cu cinematograful 3D, acesta a fost deschis în anul 2009. Acum a venit timpul să facem un upgrade. Cei care ne vor vizita evident vor putea participa la proiecții interactive cu 12 senzații tari”, a declarat presei directorul Complexului Muzeal de Științele Naturii din Galați, Mădălin Șerban.
Un bilet de intrare la cinematograful 12D din Galați costă 10 lei. Programul este de miercuri până vineri, în intervalul orar 10.00-18.00, și în weekend de la 10.00 până la 20.00.